În cadrul armonizării normelor europene, protecția împotriva incendiilor a fost inclusă ca un aspect esențial. Astfel, au fost elaborate reglementări europene care stabilesc criterii pentru caracterizarea comportamentului la incendiu atât al materialelor de construcție (produse de construcție), cât și al componentelor de construcție (tipuri de construcții). Aceste reglementări sunt integrate în standardul EN 13501 – Clasificarea produselor și tipurilor de construcții în funcție de comportamentul lor la incendiu, alături de diverse norme de verificare și de definire a termenilor tehnici.
Norma europeană de clasificare SR EN 13501
Standardul SR EN 13501 stabilește criteriile pentru clasificarea produselor pentru construcții în funcție de comportamentul la foc, pe baza rezultatelor încercărilor de reacție la foc. Acesta este împărțit în mai multe părți, fiecare abordând categorii specifice de produse și elemente constructive:
SR EN 13501-1 – Clasificarea produselor pentru construcții în funcție de comportarea la foc. Partea 1: Clasificare pe baza rezultatelor încercărilor de reacție la foc.
SR EN 13501-2 – Clasificarea produselor pentru construcții în funcție de comportarea la foc. Partea 2: Clasificare pe baza rezultatelor încercărilor de rezistență la foc, cu excepția produselor utilizate în instalațiile de ventilare.
SR EN 13501-3 – Clasificarea produselor pentru construcții în funcție de comportarea la foc. Partea 3: Clasificare pe baza rezultatelor încercărilor de rezistență la foc pentru produse și elemente utilizate în instalațiile tehnice ale construcțiilor (conducte și clapete rezistente la foc).
Termeni utilizați conform SR EN 13501
Clase de rezistență la foc
Clasificarea comportamentului la incendiu al materialelor și componentelor de construcții conform SR EN 13501 (părțile 2, 3 și 4) este mai complexă și utilizează un sistem combinat de litere și cifre:
Literele desemnează criteriile de performanță la incendiu,
Cifrele indică durata de rezistență la foc, exprimată în minute.
Sistemul european de clasificare include următoarele intervale de timp pentru rezistența la foc: 15, 20, 30, 45, 60, 90, 120, 180 și 240 de minute.
În plus, clasele de rezistență la incendiu pot include abrevieri specifice, care indică performanțe suplimentare. Printre cele mai importante criterii de clasificare europene se numără:
R (rezistență mecanică) – capacitatea unui element de construcție de a-și menține stabilitatea structurală în caz de incendiu.
E (etanșeitate la foc) – capacitatea unui element de a împiedica trecerea flăcărilor și a gazelor fierbinți.
I (izolare termică) – capacitatea unui element de a limita propagarea căldurii.
Combinarea criteriilor de clasificare
Prin combinarea acestor criterii cu duratele specifice de rezistență la foc, rezultă multiple clase europene de rezistență la incendiu. De exemplu:
REI 60 – un element de construcție care își menține rezistența mecanică (R), etanșeitatea la foc (E) și izolarea termică (I) timp de 60 de minute.
E 30 – un element care asigură doar etanșeitate la foc timp de 30 de minute.
Cerințe impuse de clasele de rezistență la foc
Clasele de rezistență la foc sunt reglementate conform standardului european EN 13501-2, care stabilește cerințele minime pentru diferite tipuri de construcții și materiale, asigurând protecția utilizatorilor și a clădirilor în caz de incendiu.
| Simbol | Crtieriu |
| R | Capacitate portantă |
| E | Etanșeitate la foc |
| I | Izolare termică la foc |
| W | Radiație termică |
| M | Acțiunea mecanică |
| S | Etanșeitate la fum |
| C | Închiderea automată |
| P sau PH | Continuitate în alimentare cu curent electric și/sau transmisie de semnal pe durata incendiului |
| K | Capacitatea de protecție la foc a acoperirilor |
| G | Rezistența la combustie a funinginei |
| D | Durata de stabilitate la temperatura constantă |
| DH | Durata de stabilitate la curba standard temperatură-timp |
| F | Funcționalitatea ventilatoarelor electrice de fum și gaze fierbinți |
| B | Funcționalitatea mijloacelor de evacuare naturală a fumului și gazelor fierbinți |
Testarea rezistenței la foc a produselor și elementelor de construcție
Testarea rezistenței la foc a unui produs (de exemplu, o ușă rezistentă la foc) sau a unui element de construcție (de exemplu, un perete de compartimentare) reprezintă procesul de determinare a comportamentului acestuia atunci când este expus la temperaturile ridicate generate de un incendiu într-un spațiu închis.
Un element de construcție complex, precum un perete de compartimentare neportant din gips-carton, este alcătuit din mai multe componente – profile metalice, plăci din gips-carton, șuruburi, materiale de izolație termică sau acustică. Clasificarea rezistenței la foc nu se face prin analiza individuală a fiecărui component, ci prin testarea întregului sistem în condiții de incendiu.
Clasificarea realizată de un organism notificat reprezintă o evaluare a testului, bazată pe normele europene, luând în considerare factori precum:
Temperatura la care elementul își pierde integritatea,
Deformațiile apărute în timpul expunerii la foc,
Stabilitatea elementului pe durata testului.
Este important de menționat că extinderea clasificării rezistenței la foc pentru un element de construcție nu se poate realiza prin calcule statice la rece sau pe baza acțiunilor dinamice cauzate de vânt sau seisme. Aceasta trebuie să fie susținută de teste specifice, conform reglementărilor europene.